luni, 3 august 2026

3 minute de citit

Oferta Educațională

Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” Medgidia școlarizează copii, cu vârsta între 6 și 14/15 ani, pentru:

  • Învățământ primar: clasa pregătitoare și clasele I-IV
  • Învățământ gimnazial: clasele V-VIII

Pentru anul școlar 2025-2026, conform Planului de școlarizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 10/22.01.2025, oferta de școlarizare pentru clasele de început este:

  • 3 clase pregătitoare – 66 locuri
  • 2 clase a V-a – 52 locuri

Nivelurile de învățământ din școală, pe număr de clase, sunt:

  • NIVEL PRIMAR: 15 clase
  • NIVEL GIMNAZIAL: 8 clase

De asemenea, pentru anul școlar 2025-2026, dispunem de locuri libere pentru anumite clase care nu sunt la început de ciclu școlar. Locurile în aceste clase se ocupă prin transfer școlar în timpul vacanțelor școlare (între module), conform legislației în vigoare.

Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” Medgidia are o ofertă educațională diversificată și de calitate, care să asigure atingerea standardelor de învățare și promovarea valorilor europene într-un climat de siguranță fizică și psihică.

O gamă largă de activități școlare și extrașcolare pot valorifica și dezvolta talentele și interesele specifice elevilor și vor contribui esențial la formarea lor ca personalități echilibrate și armonioase, capabile să trăiască într-o lume polivalentă.


DE CE ȘCOALA NOASTRĂ?

Noi ne propunem să respectăm caracteristicile unei bune educații, într-o școală modernă, reabilitată la condițiile standardelor europene:

  • Punem accent pe elevi
  • Urmărim dezvoltarea calităților umane
  • Procesul de predare-învățare-evaluare este personalizat, se adaptează particularităților fiecărui copil în parte

Corpul didactic, pe lângă predarea disciplinelor de studiu cu multă pricepere și cu o pregătire foarte bună, le insuflă copiilor și valori morale esențiale în dezvoltarea acestora. Copiii sunt îndrumați cu dragoste și înțelegere pentru a pune bazele solide încrederii de sine.

Dotarea materială a școlii, laboratoarele, biblioteca, sala festivă, toate împreună completează cu succes munca cadrelor didactice asigurând un standard de înaltă calitate întregului proces educațional. De asemenea, îi oferim copilului dumneavoastră un mediu școlar sigur, civilizat și o colectivitate în care să se dezvolte frumos.

Activitățile sociale, culturale și sportive sunt o parte importantă a învățământului contemporan, ajutând la câștigarea încrederii în sine, la o bună exprimare și la dezvoltarea și completarea fizică, emoțională și cognitivă.

Fiecare părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său când vine vorba de educație. Mai jos vă oferim și alte elemente, necesare părinților, pentru a putea face opțiunea potrivită în alegerea școlii:


ACTIVITĂȚILE EDUCAȚIONALE

  • Număr maxim de elevi într-o clasă
  • Numărul echilibrat al temelor pentru acasă
  • Metode de predare colaborative
  • Programă conform curriculum național
  • Limbi străine: Franceză / Engleză
  • Individualizare și diferențiere
  • Stimularea dezvoltării personale și încurajarea creativității
  • Dezvoltarea încrederii în sine
  • Accent pe cooperare
  • Participarea la concursuri județene și naționale
  • Cursuri opționale

ECHIPA ȘI RELAȚIA CU PĂRINȚII

  • Consiliere psihopedagogică
  • Ședințe periodice cu părinții
  • Evaluări periodice pentru părinți

Creștem an de an generații de copii și îi încurajăm să fie deschiși, liberi, cu inițiativă și, în același timp, responsabili, pentru a reuși în viață. Urmărim evoluția fiecărui copil în parte și îi depistăm talentele pentru a-l putea îndruma către meseria care îl va ajuta să se împlinească pe toate planurile.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG ÎN ȘCOALA NOASTRĂ PENTRU A FACE ÎMPREUNĂ LUMEA MAI BUNĂ, MAI FRUMOASĂ ȘI MAI SĂNĂTOASĂ!

🍪 Consimțămintele pentru cookie-uri

Acest site utilizează cookie-uri pentru a analiza traficul, a vă păstra preferințele și a vă optimiza experiența. Folosind acest site, sunteți de acord cu politica noastră privind cookie-urile.Politica de confidenţialitate.