marți, 6 octombrie 2026

2 minute de citit

„Together, we can” – un proiect Erasmus+ dedicat unei școli mai incluzive

Proiectul Erasmus+ „Together, we can” (nr. 2025-1-RO01-KA210-SCH-000350019) a ajuns la jumătatea perioadei de implementare, marcând până în prezent o serie de experiențe educaționale valoroase și activități menite să contribuie la crearea unui mediu școlar mai incluziv, bazat pe respect, toleranță, empatie și acceptarea diferențelor.

Elena Alexandra Gorovei

Limba Engleză

„Together, we can” – un proiect Erasmus+ dedicat unei școli mai incluzive

Desfășurat în parteneriat cu școli din România, Republica Macedonia de Nord, Slovenia și Turcia, proiectul se adresează în special elevilor care provin din medii socio-economice și culturale dezavantajate sau care se confruntă cu dificultăți de comportament. Prin activitățile propuse, partenerii își propun să identifice și să promoveze strategii educaționale incluzive, să prevină și să combată bullyingul, să îmbunătățească starea de bine și rezultatele școlare ale elevilor, precum și să dezvolte competențele lingvistice, digitale și sociale ale acestora.

Până în acest moment au fost desfășurate două mobilități de învățare, predare și formare (LTTA). Prima a avut loc în România, în perioada 10–14 noiembrie 2025, când Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” Medgidia a fost școală gazdă pentru partenerii europeni. Cea de-a doua mobilitate s-a desfășurat în Republica Macedonia de Nord, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, la Școala „Aleksandar Urdarevski” din Čučer Sandevo.

Cele două mobilități au oferit elevilor și cadrelor didactice oportunități de învățare prin metode interactive și non-formale, activități interdisciplinare, ateliere, jocuri de rol, sesiuni de formare și activități interculturale. Un accent important a fost pus pe inteligența emoțională, gestionarea emoțiilor, empatie, relaționare, acceptarea diferențelor și prevenirea comportamentelor de tip bullying. Cadrele didactice au avut, de asemenea, ocazia de a face schimb de bune practici și de a colabora la dezvoltarea unor resurse și strategii educaționale cu caracter incluziv.

Proiectul urmărește ca experiențele și cunoștințele dobândite să fie valorificate și la nivel local, prin lecții interactive și interdisciplinare, activități practice, sesiuni de formare pentru cadrele didactice, întâlniri cu elevii și părinții și activități de diseminare a rezultatelor. În acest fel, participanții sunt încurajați să devină mai încrezători în propriile abilități, să manifeste mai multă toleranță și respect față de cei din jur și să își dezvolte competențele sociale, de comunicare și digitale.

Ajuns la jumătatea perioadei de implementare, „Together, we can” confirmă faptul că educația incluzivă se construiește prin colaborare, experiențe comune și deschiderea către diversitate. Următoarea etapă a proiectului va continua demersurile începute, cu noi activități de învățare, colaborare și diseminare, având același obiectiv: împreună, să construim o școală în care fiecare elev să se simtă acceptat, respectat și valorizat.

📷 Album foto

2 fotografii

Comentarii

comments powered by Disqus

🍪 Consimțămintele pentru cookie-uri

Acest site utilizează cookie-uri pentru a analiza traficul, a vă păstra preferințele și a vă optimiza experiența. Folosind acest site, sunteți de acord cu politica noastră privind cookie-urile.Politica de confidenţialitate.